Casă de piatră construită cu suflet

26993292_2444008489158084_8037855251497966450_nA venit timpul. Ba nu, a venit ziua cea mare pentru intensa mea. Nebănuit, neașteptat, ai luat-o pe acel drum frumos care se parcurge în doi, acel drum în care tristețile se înjumătățesc pentru că ai un umăr pe care poți să plângi; iar fericirea se dublează chiar dacă o împarți cu sufletul de alături. De azi, viața ta s-a conturat mai colorat, mai luminos, mai plin de sens, alături de omul care te-a ales să-i fii alături. De azi, mai ai o familie a ta, pe care de astă dată tu ți-ai ales-o. O familie mică, pentru început, dar la fel de prețioasă.

Casă de piatră, intensa mea. Construită cu suflet. Mult suflet. Cu pereții rezistenți, ca să nu-i distrugă nici o furtună și cu temelia bine stabilită pe respect și sinceritate. Cu grijă, fără grabă, s-o clădești frumos. Nu neapărat cu nivele cât un castel. Ceea ce contează va fi povestea din el, fericirea și pacea, liniștea și iubirea aceea pură. Să n-o răcești, cu îndoieli, supărări sau cuvinte rostite la-ntâmplare. Pereții să n-aibă urechi sau secrete, doar iubirea voastră să aibă o voce caldă.

Să fie într-un ceas bun! O viață trăită frumos și la timpul ei. Cu prieteni care să vă susțină, să vă înțeleagă și să vă ajute să depășiți momentele urâte. Dezinteresați, de bani sau alte lucruri ascunse. Să vă bucurați de dimineți cu soare, afară sau în suflet; să treceți peste nopțile cu ploi sau furtuni. Să vă bucurați de clipele în doi, dar și cele petrecute cu oamenii dragi. Curaj și încredere pentru a muta munții din loc atunci când e cazul.

P.S. Pentru intensa mea, Mirela, care astăzi este mireasă. Mi-aș fi dorit să fi fost azi alături de tine ca să împărtășesc clipele inedite și să fiu insipirată de fericirea ta. Tot ce-am putut să fac este să-ți ofer câteva cuvinte calde și sincere care să prindă viață, să fie practice și benefice.

Anunțuri

Fericirea

Без названияDă-i omului fericire, iar acesta va muta și munții din loc cu ea. Va înfrunta furtuni, va trăi cutremurele ca pe-un vis urât; va prinde aripi să înfrunte lumea care este împotriva lui sau a oamenilor speciali de lângă el. Dă-i omului fericire pentru a înțelege dacă acesta e conștient de lucrurile cu adevărat importante, dacă știe ce să facă cu ea, cu cine s-o împartă și mai ales dacă știe s-o prețuiască. De păstrat e mai greu. Pentru că nu e constantă, pentru că n-o putem pune într-o cutie și  mai apoi să ne uităm la ea  ca la un trofeu.  Trebuie să facem uz de ea, să-i înțelegem gustul din momentul în care a venit. Trebuie să fim profitori în afacerea asta cu fericirea. Dacă ne scapă din mâini trebuie măcar s-o prindem în inimă.

Dă-i omului fericire iar acesta va cunoaște cele nouă ceruri fără să urce într-un fier cu aripi artificiale. Va cunoaște zări, orizonturi și spații. Va citi în stele și dincolo de ele. Va face înconjurul galaxiilor, dar cel mai bine se va simți pe pământ, pentru că va simți că acolo are totul. Oameni de iubit, de ajutat, de încurajat. Oameni alături de care totul are un sens, o culoare, o lumină aparte.

Dă-i omului fericire, iar acesta va înțelege, mai devreme sau mai târziu, că n-are nevoie de prea multe. Că nu tot ceea ce respiră, se vinde sau e la modă trebuie să-și afle locul pe lângă el; că supărarea ucide, iar lacrimile pot să ardă pe un obraz mai dur decât vreun incendiu devastator.

Fericirea este, cu siguranță, darul cel mai frumos oferit de cel de Sus. Hai să-nvățăm s-o cultivăm printre noi, s-o răspândim, s-o trăim frumos unii între alții. Hai să n-o irosim că poate intră și ea în cartea roșie!

despre ceea ce contează cu adevărat

IMG_0065Există lucruri importante. Cu adevărat importante. Lucruri care nu se țin în seifuri, cutii sau bănci. Valoroase prin ceea ce reprezintă ca atare și nu pentru că s-ar afla la vitrina vreunui magazin de fițe. Sănătatea, armonia, liniștea, fericirea și iubirea sunt câteva dintre acele perle de care fiecare are nevoie pentru a simți gustul vieții, pentru a înțelege că hârtiile nu sunt decât o formalitate pe care chiar noi am inventat-o pentru a stabili o ordine în societate. Ironia a făcut însă ca acestea să creeze haos, regrete și cele mai urâte sentimente din lume. Din cauza lor am aruncat la gunoi esența, pierzându-ne gustul pentru ceva autentic.

Există oameni de aur. Valoroși prin ceea ce sunt și ceea ce oferă. Speciali prin ceea ce ne spun și cum ne fac să ne simțim. Oameni care apar în viața noastră aparent întâmplător, dar atât de atent calculat de mâna destinului, astfel încât ora, locul și entuziasmul să apară exact atunci. Oameni simpli cu inima prețioasă cât un diamant, cu niște ochi plini de sinceritate pe care nu te mai saturi să-i privești. Alături de ei totul are alt înțeles, alt nume și o emoție despre care nu s-a vorbit în nici o carte.

Secretul este să păstrăm lucrurile importante și oamenii de aur. Să oferim, să mulțumim și să iubim din tot sufletul. Tot ce rămâne pe dinafară chiar nu contează.

 

oameni și iar oameni

introspectionOamenii sunt diferiți. De la culoarea pielii și pînă la gustul pe care ți-l lasă atunci când nu mai sunt în preajma ta. Există oameni simpli alături de care găsești liniște, dorință de a învăța de la ei, fericire sau alte emoții pure.  Oameni care te învață să prețuiești momente și nu hârtii, care te încurajează și te ajută când e cazul. Oameni alături de care te simți în largul tău pentru că sunt sinceri cu tine, dar mai ales cu ei. Ei sunt fideli față de propria lor persoană. Nu împrumută cuvintele și atitudinele altora și nici nu caută în cufărul cu secrete  Fie că te admiră, te urăsc sau le ești indiferent ție îți este bine în pielea ta atunci când ești nevoit să petreci timp pe lîngă ei. Pentru că le cunoști intenția și implicit știi și simți cum trebuie să te comporți față de ei.

Și mai există oameni prefăcuți. La modul cel mai urât.  Față de care ai rețineri, dar niciodată gelozii. Oameni care, cu sau fără voia lor te jignesc pe tine ca om, te anulează ca individ care gândește și care poate are și el ceva important de spus. Ei te coboară cu o treaptă, două sau trei făcîndu-te să te simți un nimeni în fața lor, motiv pentru care tu,  dacă ai un instinct dezvoltat dorești să ții departe de ei, și, în mod involuntar, dorești să protejezi și persoanele dragi ție, doar că acestea nu mereu pot să înțeleagă de ce și nici să vadă ce se petrece în interiorul tău, acolo unde parcă ceva e otrăvit. Acești oameni de multe ori sunt apreciați de cei din jur pentru s-au făcut plăcuți, iar ceea ce ascund sub carapace puțin mai contează. Iar tu nu-ți dorești să-i înfrunți pentru că nu merită timpul și energia ta, așa că te mai fac din când în când să mai fii trist. Doar atât…

cateodata

imagesCâteodată sentimentelor nu le este de ajuns câteva cuvinte înșirate grăbit într-un jurnal. Câteodată sentimentele contradictorii îți anulează idei și te fac să mâzgâlești foi întregi pentru că ele nu te ajută cu nimic. Te gândești atunci că poate te-ai descurca mai bine dacă le-ai căuta în altă limbă, dar constați imediat că sunt mai false decât tot ceea ce-ai văzut vreodată.

Avea un interior haotic. Asemeni unei încăperi de care nimeni n-a avut grijă mult timp. Și nici că ar fi fost așa. Cineva a avut grijă mult, iată de ce mai târziu n-a știut să înțeleagă și să accepte multe. N-a priceput de ce trebuie să primească acel rău involuntar care îi măcina sufletul, de ce persoanele străine au acea mare putere s-o lase fără nici o fărîmă de încredere și fericire. N-a putut să fie indiferentă la mici detalii care îi creau un munte de sentimente negative, de scenarii ce și-ar fi găsit locul probabil într-o telenovelă ieftină.

Avea o mie și una de frici și o singură iubire adevărată. Îi era teamă că ochii ei vor fi priviți în umbră, că o sclipire mai mare îl va lăsa orbit. Credea că toate sunt mai bune ca ea, ca oricine merită atenție mai puțin ea. Toate aceste idei o otrăveau încet, dar cu prea multă forță. Și-a zis atunci în sinea ei că nimeni nu merită puterea de a o face să plângă, dar la ce bun? De fiecae dată străinii câștigau. Aveau oarecum grijă de asta. În plus, de la teorie la practică era un drum atât de lung.

Cum să scape oare de frică? Să o înfrunte. Dar cum? Ce arme ar trebui să aibă ca să câștige ea această bătălie în care din start se simte înfrântă. Cum să facă față la atâtea lucruri pe care nu le poate accepta?

Prea multe întrebări și nici măcar un răspuns. Pentru că ceva nu era bine, ceva îi provocase o strângere de inimă pe care nu o mai avuse niciodată până atunci. Trebuia probabil ceva să arunce afară, altceva să primească înăuntru ca să fie din nou omul fericit căruia îi place să facă și pe alții fericiți.

 

Când te aprinzi prea repede, te consumi prea mult

FB_IMG_1496609367252Nimic nu e întâmplător. Nimic nu e veșnic și nimic nu rămâne neschimbat. E o lege nescrisă care arată că nimic nu stă în loc, că liniștea de azi poate să dispară mâine, că după colțul în care ai plâns se ascunde o mângâiere în care n-ai sperat vreodată, că rănile se cicatrizează pentru că așa este firesc.

În suflet sau pe hârtie mereu apar clipe în care ceva dă cu virgulă, clipe în care ceva nu este la locul lui pentru că nu ți-e bine. Pentru că ai fost respins, neînțeles sau pur și simplu lăsat deoparte pentru altădată, pentru alte ocazii.

Când iți pasă prea mult de ceea ce spun toți, te distrugi încet pe dinăuntru. Îți pierzi din curaj și încredere, din entuziasm și fericire. Și tot ce poți să faci este să plângi ca să scapi de veninul adunat de pe afară, de reproșuri și ideea absurdă că ești prea neînsemnat pe lângă ceilalți.

Când te aprinzi prea repede, te consumi prea mult. Până la urmă nu tot se rezumă la ce cred alții ci la cum știi să reacționezi în fața acestora. Câteodată e bine să fii indiferent. Câteodată e bine să fii surd și mut. Ceea ce trebuie să faci este să-ți păstrezi energia pentru momentele și oamenii care chiar merită.

când viața îți întoarce spatele

1506713_842218839170093_1378879221999434174_nFiecare din noi se simte la un moment dat copleșit de toate acele stări apăsătoare care nu-l lasă să fie fericit, cu atât mai mult liniștit. Stări amestecate cu gânduri care pe alocuri îi răvășesc întreaga ființă și îi mototolesc sufletul ca un preș peste care au călcat mai mulți. O toamnă târzie a sufletului în care pare să fi dispărut și ultima rază de soare. Fiecare din noi și-a dorit la un moment dat să nu mai fie naiv și sensibil față de încercările vieții; să fie mai puternic față de unele provocări și mai indiferent când e cazul. Dar n-a știut sau n-a putut să facă față.

Soluția nu este să te schimbi tu și nici pe toată lumea. S-o modelezi după bunul tău plac doar pentru că așa crezi că trebuie să arate. Lumea nu-i un teatru de păpuși și nici un teatru al absurdului, cu toate că uneori așa pare să fie. Lumea-i mai mult decât o bucată de hârtie cu care crezi că poți cumpăra chiar orice vrei tu. Mai bine schimbă bucățica de lume care se învârte în jurul tău. Dă-i o culoare, un farmec, o aromă pe care ai vrea mereu s-o ai în preajmă.

Soluția nu este să strigi în gura mare că totul e nedrept, necontrolat sau întâmplător. Sau să fii nemulțumit de ceea ce ți s-a dat, revoltat de ceea ce ți s-a luat. Să cerți îngerul din dreapta ta sau să te ferești de oamenii care îți vor binele. Eșecul își are uneori câștigul său, așa cum tăcerea are și ea urmările sale, mai crude sau mai coapte.

Totul este în tine. Să știi să fii tu, să ai curaj și candoare. Să fii îndrăzneț și retras când e cazul și să te-apuci să faci ceva bun. Să citești o carte, să scrii un vers. Lucruri care îți fac bine și te eliberează de stângăciile pe care le faci atunci când aștrii nu s-au aliniat favorabil pentru zodia ta. Fii fericit ca și cum ultima porție ți s-ar fi dat ție și mai apoi răpândește-o Universului arătându-i cât poți fi tu de darnic. Totul are un preț, dar nu fiecare preț are o cifră în spate. Câteodată e vorba de-o mângăiere, așteptată sau nu, de un ,,o să fie bine” pe timp de furtună. Sufletul are un mod aparte de a fi tratat.